Gest de solidaritate și iubire creștină în Parohia Vlădești
Parohia Vlădești din Protoieria Râmnicu Vâlcea a organizat o colectă umanitară pentru sprijinirea tânărului D.C.V., diagnosticat cu o boală gravă.

Mănăstirea Hurezi a găzduit, în zilele de 4 și 5 mai, evenimente solemne dedicate proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Matrona.
În orașul Brezoi, după săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii din ziua praznicului Înălțării Domnului, a avut loc ceremonia dedicată Zilei Eroilor, desfășurată la monumentul eroilor din localitate, în prezența autorităților locale, a reprezentanților Bisericii, a elevilor și cadrelor didactice de la Liceul „Gheorghe Surdu”, precum și a numeroși credincioși.
Membrii grupului catehetic al Parohiei Brezoi I au fost premiați în cadrul Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice” și au Diploma omagială 2026 - „Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 17 mai 2026, s-a desfășurat manifestarea cultural-spirituală intitulată „Pe urmele marilor ierarhi vâlceni: Patriarhul Justinian și Mitropolitul Bartolomeu”, eveniment dedicat evocării personalității și moștenirii duhovnicești a celor doi mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, originari din ținuturile vâlcene.
În perioada 14–16 mai 2026, o delegație a Ligii Femeilor Creștin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului a participat, la Reghin, la întâlnirea aniversară organizată de Asociația Femeilor Creștin-Ortodoxe Reghin, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de activitate social-filantropică și misionară.
„Lumina este una dintre imaginile centrale ale revelației dumnezeiești. Mântuitorul Hristos Se descoperă ca „Lumina lumii” (Ioan VIII, 12), ceea ce înseamnă că El este izvorul adevărului și al vieții autentice. Orbului din naștere nu i se oferă doar posibilitatea de a vedea realitatea exterioară, ci mai ales de a-L cunoaște pe Hristos Domnul ca Fiu al lui Dumnezeu. Procesul vindecării sale este gradual și simbolic: de la necunoaștere la mărturisire, de la simpla percepție fizică la credință și închinare”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 17 mai, la Parohia Casa Veche din Protoieria Drăgășani.
Parohia „Sfântul Gheorghe” din municipiul Râmnicu Vâlcea desfășoară o activitate filantropică susținută, venind în sprijinul unei mame aflate într-o situație dificilă, împreună cu cei trei copii ai săi. În urma abuzurilor suferite din partea soțului, familia beneficiază în prezent de sprijin constant din partea Bisericii și a comunității locale.
Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc;
Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
În Județul Vâlcea se găsesc unele dintre cele mai frumoase obiective turistice din România. Câteva dintre acestea sunt prezentate aici:
Muzeul Satului Vâlcean este un muzeu etnografic în aer liber aflat pe valea Oltului, în comuna Bujoreni. Înființat în 1969 și deschis publicului în 1974, muzeul se întinde astăzi pe o suprafață de 8 hectare. Cu cele aproape 80 de construcții arhitecturale originale și cele peste 12.000 de piese muzeistice ale sale, muzeul reconstituie perfect imaginea funcțională a unei așezări rurale tradiționale, cu toate instituțiile sale social-culturale.